Clarificăm cine solicită înregistrarea, tipul mărcii și produsele sau serviciile vizate. Coordonăm pregătirea și depunerea cererii la OSIM numai după aprobarea ta scrisă și urmărim etapele incluse în serviciul contractat.
Primul pas cere numai datele necesare pentru verificarea solicitării. Formularul nu transmite cererea la OSIM.
Decizia, pe scurt
Taxe, durată și valabilitate
Datele de mai jos sunt repere pentru o cerere națională obișnuită. Oferta va indica exact costurile și întinderea serviciului.
1.016 leitaxe OSIM în 2026 pentru scenariul de referință, dacă procedura ajunge la certificat
6 lunitermenul examinării pe fond de la publicarea cererii; durata totală poate fi mai mare
10 aniperioada de protecție a mărcii înregistrate, calculată de la data la care cererea îndeplinește condițiile legale; înregistrarea poate fi reînnoită din 10 în 10 ani
Costul de 1.016 lei (taxe OSIM) privește o marcă individuală verbală standard, alb-negru, fără grafică specială, într-o singură clasă.
Analiză juridică și coordonare
Cererea este coordonată și revizuită de Vladimir Diaconiță
Avocat, partener fondator Diaconiță SCA, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Drept a Universității din București.
Autor al lucrării Dreptul proprietății intelectuale. Curs universitar, Editura Hamangiu, 2023.
Afilierea academică este indicată exclusiv ca element biografic. Analiza juridică și coordonarea serviciului sunt realizate de Diaconiță SCA. Formalitățile pentru care este necesară calitatea de consilier în proprietate industrială sunt realizate printr-un consilier autorizat, în condițiile precizate în ofertă și contract.
Proces controlat
Primești cererea pregătită și costurile înainte să aprobi depunerea
Tu aprobi cererea și decizi cum procedăm după ce îți explicăm opțiunile. Diaconiță SCA asigură analiza juridică și coordonează pregătirea și depunerea, în condițiile ofertei și contractului.
Trimiți datele esențiale
Verificăm dacă putem prelua solicitarea și îți comunicăm oferta.
Primești analiza, cererea pregătită și costurile
Clarificăm cine solicită înregistrarea, tipul mărcii și lista de produse și servicii. Îți prezentăm riscurile (dacă există) și taxele aplicabile.
Aprobi cererea, apoi coordonăm depunerea
O confirmi în scris. După depunere, primești numărul cererii și dovada depunerii.
Coordonăm urmărirea cererii la OSIM
Te ținem la curent. Formalitățile sunt realizate de Diaconiță SCA sau, când este necesară calitatea profesională specifică, prin consilierul autorizat indicat în ofertă și contract. Dacă OSIM înregistrează marca, îți transmitem certificatul.
Limitele colaborării
Mandatul standard acoperă analiza, depunerea și procedura obișnuită, fără opoziție
Oferta și contractul stabilesc nivelul analizei, actele incluse, costurile și limitele mandatului. OSIM examinează și decide cererea.
Înainte de depunere: primești analiza convenită, cererea pregătită și costurile, cu taxele și onorariul indicate separat. Analiza prezintă obstacolele și riscurile identificate, iar cererea indică solicitantul, forma mărcii și lista produselor și serviciilor.
După depunere: primești copia cererii depuse, confirmarea depunerii emisă de OSIM, numărul și data cererii, precum și termenele inițiale.
Pe parcurs și la final: primești comunicările relevante și informații despre evoluția cererii. La final, îți comunicăm cum s-a încheiat procedura și, dacă marca este înregistrată, îți transmitem certificatul.
Următoarele activități au un obiect și o procedură proprie, diferite de înregistrarea standard la OSIM:
Monitorizarea mărcii: urmărirea cererilor depuse de alte persoane, a utilizărilor din piață și analiza alertelor.
Opoziții și litigii: opoziții, negocieri, contestații, cereri de anulare sau decădere, contrafacere și proceduri în instanță.
Operațiuni ulterioare: reînnoirea, cesiunea, licențierea, schimbarea titularului și administrarea portofoliului.
Protecția în afara României: cereri la EUIPO, înregistrări internaționale prin sistemul Madrid sau cereri depuse în alte state.
Dacă apare o opoziție, o notificare sau alt incident procedural, îți transmitem documentul primit și îți explicăm termenul, opțiunile și implicațiile. Tu decizi cum continuăm. Dacă ne încredințezi și etapa respectivă, confirmăm în scris serviciul și costurile înainte de următorul demers.
Pentru mai multe mărci, propunem prioritățile, fluxul și costurile portofoliului
Ne transmiți dimensiunea aproximativă, titularii, teritoriile și obiectivele urmărite. După verificarea posibilității de preluare, structurăm colaborarea.
Verificăm obstacolele și drepturile anterioare relevante înainte de depunere
Verificarea este o evaluare de risc la data cercetării. Nu constituie un certificat de disponibilitate și nu poate exclude o opoziție.
Analizăm mărcile asemănătoare, produsele și serviciile vizate și drepturile anterioare care pot fi invocate. Cercetarea poate acoperi Registrul OSIM, mărcile Uniunii Europene și înregistrările internaționale care produc efecte în România, prin TMview, Madrid Monitor și alte surse relevante.
Bazele de date nu cuprind toate drepturile relevante. Verificarea nu poate exclude un drept neînregistrat ori informații aflate în afara surselor convenite. Firmele, domeniile și utilizările din piață sunt analizate numai dacă oferta le include expres.
Surse: Legea nr. 84/1998, art. 6; OSIM; TMview; WIPO Madrid Monitor.
Cost
Taxele OSIM sunt 1.016 lei în scenariul de referință
Calculul privește o marcă individuală verbală standard, alb-negru, fără grafică specială, într-o clasă, dacă procedura ajunge la certificat. Taxele oficiale sunt distincte de onorariul Diaconiță SCA; oferta va indica separat taxele și onorariul.
51 lei pentru înregistrarea cererii;
152 lei pentru publicarea cererii;
559 lei pentru examinarea cererii într-o clasă;
254 lei pentru eliberarea certificatului.
Fiecare clasă suplimentară adaugă un cost suplimentar de 254 lei. Pentru mărci figurative, culoare, grafică specială, prioritate și incidente procedurale se aplică alte costuri.
Sursă verificată la 24 august 2026: Anexa nr. 4 privind taxele OSIM pentru mărci.
Durată
Cât durează examinarea și înregistrarea mărcii la OSIM?
OSIM examinează cererea în termen de 6 luni de la publicarea ei în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială (BOPI). Acesta este termenul examinării pe fond, nu termenul total pentru obținerea certificatului.
Publicarea cererii – în 7 zile. Dacă cererea îndeplinește condițiile legale, OSIM o publică în termen de 7 zile de la atribuirea datei de depozit.
Observații – 2 luni de la publicarea cererii. În acest interval, terții pot formula observații privind motivele absolute de refuz. Cele 2 luni sunt incluse în termenul de 6 luni pentru examinare; nu se adaugă acestuia.
Examinarea pe fond – 6 luni de la publicarea cererii. Dacă taxa de examinare a fost plătită, OSIM decide dacă admite cererea integral sau parțial ori dacă o respinge.
Opoziții – 2 luni de la publicarea admiterii. Dacă cererea este admisă, admiterea se publică separat în BOPI. Persoanele interesate pot formula opoziții, invocând motive relative.
Înregistrarea și certificatul. Dacă nu se formulează opoziție sau după soluționarea definitivă a opoziției, procedura se încheie. OSIM înregistrează marca și, dacă taxa a fost achitată, eliberează certificatul.
Lipsurile cererii, solicitările OSIM care necesită un răspuns, opozițiile, suspendările sau contestațiile pot adăuga etape și pot prelungi durata totală. Un astfel de incident nu înseamnă automat că marca va fi refuzată. Termenele de răspuns și de plată trebuie însă respectate; în funcție de etapă, nerespectarea lor poate conduce inclusiv la respingerea cererii.
Surse: Legea nr. 84/1998, art. 18-21, art. 25-26 și art. 32; Regulamentul de aplicare, art. 17¹ și art. 21-22.
Posibilă urgență
Ai primit un document care indică un termen?
Spune-ne tipul actului, data primirii și termenul menționat. Verificăm dacă datele indică o posibilă urgență și dacă putem prelua solicitarea.
Termenul concret se stabilește după examinarea actului integral și a dovezii comunicării. Completarea formularului nu suspendă termenul și nu conduce, prin ea însăși, la preluarea dosarului. Dacă termenul este iminent, contactează-ne.
Trimite datele esențiale și primești oferta înainte de depunere
Folosim datele pentru verificarea conflictelor de interese, evaluarea posibilității de preluare și pregătirea ofertei.
office@diaconita.ro +40 736 494 524
Formular inițial
Datele ne ajută să verificăm dacă putem prelua solicitarea. Nu este o cerere adresată OSIM.
Datele au fost transmise.
Verificăm dacă putem prelua solicitarea și te contactăm. Nicio cerere nu a fost depusă la OSIM.
Context juridic
Ce dobândești prin înregistrarea mărcii
Titlurile rezumă efectele comerciale relevante. Deschide explicația juridică atunci când ai nevoie de context.
Folosirea unei denumiri sau a unui logo nu înlocuiește înregistrarea ca mod de dobândire a dreptului asupra mărcii. Folosirea anterioară poate conta, în anumite situații, pentru alte drepturi sau remedii.
Sursă: Legea nr. 84/1998, art. 4 alin. (1) și art. 6.
Titularul poate cere interzicerea folosirii unui semn identic pentru produse sau servicii identice. În situații de similitudine, exclusivitatea presupune un risc de confuzie. Mărcile cu renume pot beneficia de protecție și în alte ipoteze. Dreptul rămâne supus drepturilor anterioare, epuizării și limitelor legale.
Sursă: Legea nr. 84/1998, art. 39, art. 44 și art. 45.
Ordinea depunerii contează, dar depunerea mai devreme nu garantează înregistrarea și nu înlătură celelalte drepturi relevante. Pot conta, după caz, mărcile notorii, semne neînregistrate, numele, imaginea, drepturile de autor, alte drepturi industriale și reaua-credință.
Sursă: Legea nr. 84/1998, art. 6, art. 8 și art. 10-13.
Titularul și condițiile de exploatare trebuie stabilite coerent cu structura reală a afacerii.
Sursă: Legea nr. 84/1998, cap. VII.
Decizii înainte de depunere
Întrebări frecvente despre înregistrarea mărcii la OSIM
Răspunsurile privesc o cerere națională obișnuită. Situația concretă, drepturile anterioare și incidentele procedurale pot schimba analiza.
Da. Cererea poate fi depusă direct la OSIM. Formularul reprezintă însă începutul unei proceduri care presupune definirea protecției, plata taxelor, urmărirea comunicărilor și respectarea termenelor.
Marca verbală privește denumirea redată în caractere standard, fără revendicarea unei reprezentări grafice particulare. Marca figurativă privește semnul reprezentat în cerere. Dacă denumirea și grafica trebuie protejate independent, pot fi adecvate două cereri.
Persoana pe numele căreia este depusă cererea este solicitantul; dacă marca este înregistrată, devine titularul dreptului. Alegerea trebuie raportată la persoana sau societatea care va controla și exploata marca pe termen lung. O cesiune ulterioară implică documente, înscriere la OSIM și costuri.
Înregistrarea la OSIM produce protecție în România. Pentru alte piețe poate fi adecvată o marcă a Uniunii Europene, o înregistrare internațională sau cereri naționale suplimentare. Vânzarea online nu extinde automat protecția în alte state.
Include activitatea actuală și extinderile anticipate realist, în termeni clari și preciși. O listă excesivă poate majora taxele și riscul conflictelor. Înregistrarea poate fi supusă decăderii, total sau parțial, dacă marca nu este utilizată efectiv în România pentru produsele ori serviciile respective într-o perioadă neîntreruptă de cinci ani de la încheierea procedurii și nu există motive întemeiate pentru neutilizare.
Sursă: Legea nr. 84/1998, art. 55 alin. (1) lit. a).
Numai în limite restrânse. Pot fi corectate anumite erori și lista poate fi redusă, dar marca nu poate fi modificată substanțial, iar lista nu poate fi extinsă. Pentru o altă reprezentare sau pentru produse și servicii suplimentare este necesară o nouă cerere.
Trebuie verificate data depozitului, forma publicată a mărcii, lista, taxele scadente și dovezile de plată, comunicările și termenele deschise. Urmează examinarea, eventualele notificări, publicarea admiterii, perioada de opoziție și formalitățile certificatului. Putem prelua dosarul după verificarea stării sale oficiale.
Control editorial
Surse și data ultimei verificări
Conținut revizuit la 24 august 2026. Taxele și termenele trebuie reverificate la data publicării și la data fiecărei depuneri.